"Obiectivul pe care fiecare om al trebui sa se straduiasca sa-I atinga e, fara îndoiala, acela de a trai cât mai bine. Acestei sarcini va propunem sa va consacrati eforturile. Ce se întâmpla cu individul care le permite bolilor fizice si conflictelor psihice sa-i ameninte existenta, fara ca el sa miste un deget pentru a se apara? Evident, va îmbatrâni prematur si se va plânge continuu de ocaziile pe care le-a pierdut sau irosit. Toata fiinta sa exprima doar amaraciune si regrete. Cei mai buni ani i s-au dus pentru totdeauna si nu i-a folosit decât ca sa-si urmeze fantasmele si sa-si rumege gândurile distrugatoare, care i se par acum inutile, prostesti si fara consistenta.
"Ah! De-as putea s-o iau de la început!", se vaita batrânii. Dar, din pacate, e prea târziu. Ce-i facut e bun facut. Iar batrânetea devine în asemenea cazuri trista si plina de amaraciune si cei atinsi de ea se refugiaza într-un soi de agonie morbida a spiritului. Incapabili sa-si evoce trecutul fara sa tremure, ei asteapta moartea, ca sa-i elibereze de suferintele morale prin care trec. Ei nu gasesc nici urma de placere în amintiri, care nu poarta nici ecoul râsetelor, nici al placerilor trecute. Imaginea care le ramâne în memorie e o sinteza nemiloasa a anilor care au trecut degeaba si apoi au disparut. Ne întrebam uneori cum e posibil ca o persoana care vede, aude, citeste si mai ales gândeste sa-si pastreze optimismul în vremurile noastre. Dar, departe de a fi virtute a celor prosti, optimismul e în realitate o cucerire facuta cu greu de catre spirit, care reuseste sa devina suficient de puternic pentru a rezista atacurilor din exterior si a gasi motive de satisfactie si de placere în jurul sau."
~va urma~
Sursa: cartea Cum sa te psihanalizezi singur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu